Am mai scris despre melodia Larei Fabian, o melodie care se apropie enorm de mult in viziunea mea de notiunea de artist/entertainer si cred “deep-down inside” că, ca si fiinta umana,  nu te poti apropia mai mult de “divinitate” intr-o profesie decat a facut-o Lara in concertul acela, cand publicul practic a purtat-o pe ritmurile melodiei!

Sunt sigur ca acea stare unica, pe care cantareata belgiana a avut-o la concertul de pe Le Zenith/Paris, stare care iti pune aripi la picioare si harpe in locul corzilor vocale, este rezervata unui grup restrans de artisti, si oricine incearca sa o copieze ajunge practic sa faca xerocopii dupa Van Gogh sau Picasso – totdeauna lucitoare, dar niciodata reale.

Azi am vazut clipul lansat in februarie de Mihai Traistariu, copia melodiei franceze “Je t’aime”. Sincer, nu pot concepe, dupa ceea ce am vazut in videoclipul inregistrat pentru albumul Nue (Goala / Naked) in 2002, pe altcineva sa cante intr-un fel sau altul melodia respectiva. Nu stiu, am eu un mic pitic in coltul creierului, dar sunt unele melodii care pur si simplu, NU POT FI cantate de nimeni altcineva!

“New York, New York”, “Mac The Knife” sau “My Way” suna bine cantata de orice aproape, dar de fiecare data cand ascult melodia cantata de cineva parca il aud pe Frankie Blue Eyes cantand-o; la fel cu Louie Armstrong “Wonderful World” sau “We are the champions” al unui oarecare Freddie. Toti artistii au voce, dar cred ca ei, ca si artisti, isi dau seama cand o melodie este scrisa, facuta si compusa doar pentru o singura persoana si cand acea melodie nu suna “corect” cantata de altcineva. Oricat de buna ar fi vocea respectivului artist.

Videoclipurile piesei , prima data the masterpiece-ul Larei Fabian :

Si in versiunea lui Mihai Traistariu; storyline-ul din videoclip n-ajuta, dar totusi, de ce sa reproduci ceva ce nu poate fi reprodus?

Tags: artist, copie, public