Lara Fabrian, 2002. In fata unei sali pline, canta piesa “Je t’aime”. de fapt, canta toata sala, ea incearca sa-si opreasca lacrimile de fericire muscandu-si buza, si nu reuseste! Priveste ce se intampla pe scena la inceput: pianistul incepe melodia, apoi Lara Fabian ii face semna sa se opreasca. Si apoi, se intampla ceva …. Uita-te la privirea artistei atunci cand aude ca sala incepe sa cante,  emotia din glas atunci cand incearca sa tina pasul cu sala, si lacrimile de la sfarsit, eliberarea fireasca a emotiilor si bucuriei.

Asta inseamna, probabil, sa simti ca esti artist, sa simti ca munca ta este apreciata de cei carora le dedici o cariera. O sala, un artist, mii de glasuri, un cantec. Fantastic! Fara cuvinte!

Oare pe cand vom vedea un artist roman asemeni Larei Fabrian? probabil nu prea curand, probabil niciodata, atata timp cat avem parte de Bambi-uri, Hi-Q-uri, Inne, Activi, DJ-uri de proiecte samd.

M-am uitat de 5 ori la videoclip si inca imi vine sa spun aceste cuvinte: incroyable!!! fantastique !!! Daca vreodata cineva ar vrea sa defineasca relatia arta-artist-public atunci aceasta este definitia ideala: Je t’aime – Lara Fabian

am aflat abia acum de acest video, via Cristina

Tags: daruire, je t'aime, lara fabian, muzica, public