Moldoveni!
Foto Associated Press
Acum 20 de ani, in decembrie, in Romania avea loc o lovitura de stat avandu-l drept papusar pe Ion Iliescu, taticul “revolutiei” romanesti. In Timisoara, in 20 decembrie 89 se striga in piata “Iliescu presedinte”, desi majoritatea nu stiau cine este fostul ministru al Tineretului si Sporturilor. Probabil ca nu stiau nici ca Virgil Magureanu il numise deja presedinte de 8 ani de zile, intr-o padure de prin zona Bistritei, la o adunare de “revolutionari valorosi” intr-o cabana uitata de padurari.
Revolutia romana, cu toate momentele ei eroice, fostii teroristi negasitit de nimeni, mortii in Bucuresti, si in special din Timisoara, a fost confiscata de o trupa de fosti activisti, nemultumiti ca Ceausescu nu-i lasa se ia destul din celebrul “ciolan” romanesc. Dupa 20 de ani, putem spune despre idealurile din decembrie 1989, cat si despre Proclamatia de la Timisoara doua cuvinte: epic fail. Poate sunt romanii de vina, poate e soarta, poate nu putem mai mult; poate urmasii lui Brancoveanu inca nu stiu cum e sa traiesti civilizat, sa respecti drepturile omului, sa zambesti atunci cand incepi o noua zi si sa fi primit cu un zambesc si un firesc buna ziua atunci cand intri in magazine; sau poate nu vor sa stie, preferand sa traiasca in aceeasi disolutie sociala de 20 de ani, fara a vedea lumina zilei. Dar, exista speranta unei zile de maine mai bune. Exista, se intrezareste undeva!
In 1991, dupa caderea URSS – dupa cum spunea intr-un interviu prin evz-ul lui Cristoiu – lui Ion Iliescu i s-a propus sa uneasca Moldova cu Romania, in schimb batranul comunist urmand fairness-ul sovietic, a fost primul presedinte de stat care a recunoscut independenta Republicii Moldova. La fel ca in Romania, spargerea URSS nu a condus la aparitia unei noi clase politice, comunistii si promoscovitii dominand pentru urmatorii 18 ani viata politica de peste Prut.
Romanii din tara nu sunt cu nimic superiori celor dintre Prut si Nistru; comportamentul de frate mare, privirea de superioritate afisata de multi damboviteni atunci cand vorbesc de fratii mai mici de peste Prut ascund in spate, pentru mai toti romanii, rusinea despartirii fortate de fratii basarabeni – odata in 1941, fortat si 50 de ani mai tarziu, de buna voie.
Azi, urmasii lui Stefan cel Mare viseaza. Viseaza la fel ca si timisorenii in decembrie. Viseaza libertate, egalitate, viseaza la revolutie, au idealuri, au speranta; viitorul incepe sa capete contur luminos, iar deschiderea aratata de lume Romaniei din 89 incepe sa se arate si Moldovei anului 2009. Daca noi ne-am batut joc de prezentul nostru, de ce sa nu nutrim speranta ca fratii nostrii de peste Prut nu-si vor trata corect viitorul. Oare nu e timpul pentru romani sa isi aduca rudele mai aproape ?
