De aceea au iesit in decembrie in strada; de aia strazile erau pline de parinti care voiau pentru copiii lor un viitor mai bun, mai curat, mai … alb. Se spune ca a pornit ca revolta populara, dar pe 21.12 deja scandau numele noului presedinte, Iliescu. A pornit pentru o sticla in plus de lapte, pentru a nu mai fi nevoiti sa vada copii mici la cozile la iaurt dimineata la 4; a pornit pentru ca li se parea ca 1kg de portocale de persoana e prea putin pentru bucuria copiilor sai; a pornit ca un murmur.
apoi … a fost doborata; de gloante, de zgomotul metalului pe teava armei … i-a fost inchisa gura de caini, de taburi si de ordine de executie venite de la bucuresti. a fost doborata de mortii de pe treptele Catedralei, de cei care nu putea nici sa-si strige numele de pe drumul spre crematoriu. apoi, pentru cateva ore, a tacut ….
dar, a doua zi a renascut. nu doar ca un murmur, ci ca o intreaga simfonie murmurata; era murmurul meu, al vecinilor mei, al prietenilor si cunoscutilor de langa mine. da, trebuie sa recunosc, era si neliniste, nesiguranta, indoiala … dar, cu fiecare murmur care se alatura grupului, speranta si indoiala se risipeau putin cate putin.
vrem libertate. vrem sa fim liberi. vrem sa traim intr-o lume libera.
…. au fost dorinte. apoi au fost cuvinte. apoi…. s-au transformat in strigate. strigate disperate, catre soldatii veniti sa le trimita gloante in cap.
puterea vocilor celor 30-40.000 de oameni adunati in fata Operei acum 19 ani au fost alimentate de lapte, paine si cornulete, nu date ca si multumire copiilor de craciun, ci aduse in piata pentru a sprijini visele unor oameni mari. oameni care chiar daca aveau viitorul ratat, isi vedeau visele in lumina fetei copiilor lor. vedeau …. vedeau cat de minunat e aerul atunci cand te simti om. Vedeau poate pentru prima oara ce sentiment minunat este sa oferi locul pe banca unui batran, sau sa opresti o masina pe trecerea de pietoni pentru a ajuta o femeie gravida sa treaca. Dar …
au fost iarasi gloante. in piata operei. apoi in 700, apoi in libertatii, apoi in unirii … apoi in tot orasul.
fiecare glont care facea o victima in timisoara, facea 1000 de victime in bucuresti. la cotroceni, la palatul victoria. “agenturili straine” eram noi, erau parintii nostrii. era tatal meu sau mama ta. Eram toti. Era speranta lor, era felul in care ne spuneau noua, celor care aveam 10 ani … CA LOR LE PASA! Ca ei VOR ! Ca asta este DORINTA LOR! Ca …
… a venit schimbarea, a venit si timpul schimbarii. Cateva zile mai tarziu, la bucuresti a aparut si solutia, dar odata cu ea …. s-a produs executia. Era Craciun, era alb dar nici urma de zapada pe sangeriul strazilor. Ei, da, EI, cei de atunci, stiu bine, nu au vrut sa moara; nici ei, si nici el, care i-a condus timp de 5 cincinale … voiau doar sa le redea ce au pierdut; libertatea. Voiau sa scape de el, si de tot ceea ce reprezenta; nu au cautat o solutie imorala, ca 15 ani mai tarziu, ci doar o stare de spirit. voiau sa alunge raul dintre ei, nu sa-l execute.
s-a intamplat asa, oarecum cu voia lor … dar, au devenit liberi, visatori, optimisti. radeau din nou pe strada, ieseau duminica si salutau lumea chiar daca nu cunosteau persoanele respective. Au inceput sa faca texte, proclamatii, sa isi spuna unul altuia din nou frate. Visau ca peste 5 ani sa plece in vacanta in Franta, sau peste 8 sa vada New York-ul, daca o sa ii dea Dumnezeu putere de munca. Visau la o viata decenta, si o batranete care macar sa restaureze o parte din visele tineretii lor, vise care si le-au facut fie citind reviste pe sub mana, ascundand Europa Libera sau pur si simplu, ascultand povestile bunicilor lor.
astazi, o parte din ei nu mai sunt. nu mai sunt pentru ca cei 19 ani trecuti au fost nemilosi …
.. nemilosi cu ei, cu sanatatea lor, cu inima lor. O parte s-au dus catre un loc mai bun, mai curat, mai prietenos. Visele pe care le-au avut pentru copii lor au inceput sa devina visele copiilor lor. Au castigat liberatea, dar si-au pierdut increderea si siguranta intr-un maine mai bun. Au castigat egalitatea, dar vad ca doamna cu balanta in mana are probleme grave cand e vorba de justitie sau echilibru.
O parte din ei si-au spus visele. Si au povestit fiilor si nepotilor slalomul facut de ei printre gloante sau durerea ceasului care ticaia la 4 dimineata pentru a te ridica sa mergi la coada copiilor; chiar si noi, copiii de atunci ne mai aducem aminte cum ne jucam in strada pana seara tarziu, pentru ca s-a luat lumina. cum faceam baie duminica, pentru ca luni era luata apa calda, sau cum mergeam cu firobuzul si tramvaiul ca pe week-end masinile cu numar impar trebuiau sa stationeze. Toate au devenit amintiri … ale noastre, ale lor.
Visele, in schimb … cea mai mare parte si-au schimbat doar proprietarul
Tags: 1989, decembrie, revolutie, Timisoara
